Chișinăul va propune formatului 5+2 pentru reglementarea transnistreană, în 2019, să fie discutate și chestiuni politice

Punct de control al forțelor de menținere a păcii, la Coșnița

Anul viitor, în 2019, strategia pe care o va utiliza Republica Moldova în formatul de negocieri 5+2 de reglementare a conflictului transnistrean va include abordarea concomitentă a problemelor din toate cele trei „coșuri” convenite de membrii formatului, inclusiv cel politic, a declarat vicepremierul pentru reintegrare Cristina Lesnic, la TVR Moldova, informează agenţia IPN.

„A fost aprobat acest document, ca să ne mișcăm pe toate aceste trei coșuri și trebuie să avem progrese pe toate trei, în paralel”, a spus ea.

Potrivit doamnei Cristinei Lesnic, în discuțiile cu administrația de la Tiraspol, pentru a continua negocierile în formatul 5+2, va fi propus documentul aprobat la reuniunea ministerială a OSCE, la care au participat mediatorii și observatorii procesului de reglementare a conflictului transnistrean din partea OSCE, Federației Ruse, Ucrainei, SUA și UE. Ea precizează că nu se va negocia cu Tiraspolul dacă acceptă sau nu noua formulă, dar va fi propusă.

Vicepremierul a mai spus că, deși s-au găsit soluții la problema legată de școlile cu predare în limba română și accesul fermierilor la terenurile de după traseul Râbnița-Tiraspol, deși au fost semnate protocoale în acest sens, Chișinăul nu este de acord ca soluțiile respective să fie considerate implementate integral. Chișinăul le consideră progrese majore, dar nu implementate în măsura în care să fie scoase de pe agenda de discuție.

Referindu-se la criticile precum că apostilarea diplomelor de studii sau accesul automobilelor din regiunea transnistreană în transportul internațional, cu permisiunea Chișinăului, ar aduce atingere suveranității Republicii Moldova, vicepremierul a menționat că circa 90% din persoanele care se adresează sunt persoane care au cetățenia Republicii Moldova.