Comisia Electorală Centrală nu a înregistrat în cursa electorală pentru alegerile de la 24 februarie partidul condus de primarul din Orhei, Ilan Șor, dar a semnalat că ar putea-o face dacă sunt înlăturate unele neajunsuri.
„Suntem în perioada de depunere a documentelor, până la data de 24 ianuarie, de aceea neconformitățile care au fost identificate încă pot fi înlocuite”, a spus președinta CEC, Alina Russu. Presa spune că un motiv pentru respingerea cererii de înregistrare este că Șor însuși nu și-a pus semnătura pe lista candidaților. Partidul Șor a calificat decizia CEC drept „o provocare politică”, punând-o pe seama „creșterii popularității” formațiunii, care n-ar fi pe placul „vechilor politicieni”.
„De asemenea, înțelegem că suntem concurenți serioși ai Partidului Socialiștilor, care încearcă în mod isteric să-i influențeze pe membrii CEC”, se mai spune în declarație. Ca să fie înregistrat noul concurent electoral era nevoie de voturile a cel puțin cinci membri ai comisiei, însă numai patru au votat pentru, doi împotrivă, iar unul s-a abținut.