Guvernul Irlandei va solicitat UE ajutor financiar de urgență dacă Marea Britanie iese din blocul cu 28 de membri fără un acord, a spus un ministru de la Dublin într-un interviu de presă joi.
Michael Creed, ministrul agriculturii, a spus potrivit cotidianului Irish Independent că guvernul său va cere sute de milioane de euro de la Bruxelles ca să facă față impactului imediat al unui „Brexit dezordonat”, mai ales pentru industria pescuitului și pentru crescătorii de vite din țara sa. Unii economiști au avertizat că un Brexit „dur” va afecta Irlanda mai grav decât Marea Britanie.
Creed a amintit în interviu că jumătate din producția de carne de vită din Irlanda este exportată în Marea Britanie, iar o treime din peștele pescuit de irlandezi este pescuit în ape britanice.