Fosta procuroare-șefă a Direcției Naționale Anticorupție din România, Laura Codruța Kovesi, a depus o plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în legătură cu revocarea sa din funcție în urma unei decizii din mai 2018 a Curții Constituționale de la București. Potrivit Agerpres, Kovesi a depus plângerea în luna decembrie, spunând că, la revocare, i-au fost încălcate mai multe drepturi. Între altele, ea spune că nu a avut posibilitatea să se apere în fata Curții Constituționale și nici nu a putut formula o cale de atac împotriva deciziei luate de judecătorii constituționali. Demiterea lui Kovesi, care a condus DNA din 2013, timp în care au fost condamnați pentru corupție mii de funcționari și politicieni români, a fost cerută de ministrul Justiției, Tudorel Toader. Președintele Klaus Iohannis s-a opus, dar a fost forțat să accepte revocarea în luna iulie, în urma deciziei Curții Constituționale.