În anul care a început, în negocierile din formatul 5+2, Tiraspolul se va concentra asupra chestiunilor sociale, economice și umanitare, „pentru a îmbunătăți viața oamenilor și a elimina orice bariere”, a declarat șeful negociatorilor transnistreni, Vitali Ignatiev. Asta, în timp ce vicepremierul pentru reintegrare de la Chişinău, Cristina Lesnic, spunea anterior că în 2019 strategia pe care o va utiliza Republica Moldova va include „abordarea concomitentă a problemelor din toate cele trei „coșuri” convenite de membrii formatului, inclusiv cel politic”.
Ignatiev a lăudat ritmul întâlnirilor dintre Chişinău și Tiraspol din anul trecut și a spus că acesta nu trebuie să scadă, chiar dacă Republica Moldova a intrat deja în procesul electoral. De menționat că vicepremiera pentru reintegrare Cristina Lesnic figurează pe lista candidaților Partidului Democrat la alegerile parlamentare din 24 februarie.
„Procesele electorale nu trebuie să împiedice realizarea înțelegerilor convenite. Încă nu au fost realizate cele care țin de dosarele penale motivate politic, de restabilirea legăturilor telefonice și cooperarea bancară. Există și probleme legate de tranzitul pe calea ferată. Pe aceste priorități ne vom concentra eforturile”, a subliniat Vitali Ignatiev. Acesta a mai spus că săptămâna viitoare la Tiraspol este așteptat șeful Misiunii OSCE, Claus Neukirch.