APCE solicită autorităților moldovene să ia măsurile necesare pentru asigurarea dreptului cetățenilor la libera alegere

Clădirea APCE, Strasbourg, imagine de arhivă

O delegație a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) care a vizitat Moldova pentru a evalua campania electorală și pregătirile pentru alegerile parlamentare din 24 februarie, a dat publicității un comunicat în care spune că împărtășește preocuparea Comisiei de la Veneția că trecerea la sistemul electoral mixt ar putea face electoratul vulnerabil la influența și la manipularea excesivă din partea oamenilor de afaceri locali bine pregătiți. Potrivit sursei citate, delegația APCE a fost informată de cazuri de intimidare și violență împotriva candidaților, de cazuri de exprimare a urii, inclusiv împotriva candidaților, și de cazuri de abuz de resurse administrative. În declarația delegației APCE, se mai spune că există acuzații de cumpărare a voturilor, de implicare a angajaților publici în procedura de colectare a semnăturilor, de distribuire de cadourir electorale la evenimente de campanie electorală care implică fundații caritabile asociate cu anumite partide politice. Delegația APCE solicită autorităților moldovene să ia măsurile necesare pentru asigurarea dreptului cetățenilor la libera alegere în conformitate cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova.