Igor Dodon oferă detalii despre convorbirile sale la Moscova cu președintel Gazprom

Președintele Gazpromului, Alexei Miller, la o conferință de presă

Președintele Moldovei, Igor Dodon susține că într-o discuție cu președintele companiei rusești „Gazprom”, Alexei Miller, pe care a avut-o la Moscova cit s-a aflat in Federatia Rusa, saptamina trecută, i-ar fi cerut acestuia să examineze posibilitatea de a acorda Republicii Moldova o reducere de 25% la prețul actual pentru gaz. Șeful statului a declarat la televiziunea NTV Moldova că acest lucru ar fi posibil având în vedere că Republica Moldova a obținut statutul de observator la Uniunea Euroasiatică, transmite IPN.

Potrivit președintelui Moldovei, acordul cu „Gazprom”, în baza căruia Republica Moldova cumpără gaz de la Federația Rusă a fost semnat în 2006 și el expiră la sfârșitul anului curent. Igor Dodon susține că trebuie începute negocierile pentru următorul acord.

Igor Dodon a mai spus că a discutat cu președintele Gazprom și despre tranzitarea gazului prin Ucraina și despre datoria la gazele naturale pe care o are regiunea transnistreană față de compania rusească.