Agenția Națională pentru pentru Combaterea Infracțiunilor din Marea Britanie, National Crime Agency, a precizat vineri, într-o declarație scrisă pentru Europa Liberă, că decizia de a confisca aproape jumătate de milion de lire din conturile fiului fostului premier Vlad Filat este caz civil, nu unul penal (nu a avut loc vreun proces, ci numai audieri la tribunal). Totodată, a precizat că „Agenția Națională pentru Combaterea Infracțiunilor nu poate determina momentul când are loc o audiere sau este examinat un caz în sistemul judiciar. (...) Calendarul audierilor este stabilit în întregime de tribunal și nu a existat nicio încercare de interferență în alegerile moldovene”.
Joi, 7 februarie, judecătorul Michael Snow de la un tribunal din Londra a dat curs cererii Agenției Naționale pentru Combaterea Infracțiunilor de a confisca din conturile lui Luca Filat aproape jumătate de milion de lire, spunând că banii au provenit, cel mai probabil, din activitățile criminale ale tatălui său în R. Moldova. Conturile lui Luca Filat au fost înghețate în luna mai anul trecut când i s-a cerut să justifice de unde are banii, lucru pe care fiul fostului premier nu l-a făcut.
Marea Britanie a adoptat în 2017 cu o lege, „Criminal Finances Act”, care permite înghețarea conturilor din bănci și, în același an, a fost creată și posibilitatea de a se emite ordine prin care trebuie explicată sursa banilor din conturi sau cu care s-au achiziționat bunuri imobiliare, de exemplu, dar nu numai, prescurtat UWO sau Unexplained Waealth Orders.