La Madrid au începuți audierile în procesul împotriva liderilor catalani care au dorit, în 2017, separarea regiunii de Spania. Inculpații - între care se află foști miniştri catalani, fostul președinte al Parlamentului de la Barcelona și lideri pro-independență – sunt acuzați de rebeliune, răzvrătire și folosirea resurselor administrative ale statului pentru a promova independența regiunii. Referendumul pentru secesiune a fost declarat ilegal de către autoritățile de la Madrid. În ajunul deschiderii procesului, zeci de mii de oameni au protestat la Barcelona, în sprijinul liderilor aflați în fața instanței.