Gunther Krichbaum, președintele comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag-ul german i-a trimis joi o scrisoare prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, în care critică guvernul României pentru investigarea Laurei Codruța Kovesi de către secția pentru magistrați. Krichbaum îl întreaba pe vicepreședintele Comisiei Europene: „ce alți pași viitori în direcția demontării statului de drept se mai așteaptă din partea Guvernului României până când Comisia va declanșa procedura pentru activarea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene?”, informeaza site-ul g4media.
Activarea Articolului 7 din Tratatul UE împotriva unui stat membru UE duce la blocarea dreptului de vot al acelui stat în Consiliul UE, ceea ce se traduce prin suspendarea de facto a drepturilor sale de membru.
Potrivit sursei citate, Gunther Krichbaum arată în scrisoare că prin acest dosar ar fi fost încălcată „o linie roșie”: „inițierea anchetei judiciare este foarte clar motivată politic, pentru a torpila candidatura foarte promițătoare a Laurei Kövesi pentru funcția de procuror șef al Parchetului European. Aceasta manevră îmi amintește de timpurile întunecate al dictaturii comuniste, pe care credeam că România le-a depășit de mult”, scrie deputatul german. In aceasta dimineata, Laura Codruța Kovesi va apare în fata secției speciale de investigare a magistraților, înființată după intrarea în vigoare a modificărilor la Legile Justiției. Ea este acuzata de abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă. Doamna Kovesi respinge acuzatiile.