Președinta Consiliului Federației: Moscova va acționa pentru prevenirea unei invazii americane în Venezuela

Șeful diplomației ruse Sergei Lavrov cu vicepreședinta venezueleană Delcy Rodriguez sîmbătă, la o conferință de presă la Moscova

Rusia va face tot posibilul pentru a preveni o intervenție militară a Statelor Unite în Venezuela, a spus duminică președinta camerei superioare a Parlamentului rus, citată de TASS. „Suntem foarte îngrijorați că Statele Unite ar putea pune la cale provocări cu vărsare de sânge pentru a găsi o cauză și un motiv de intervenție în Venezuela”, i-a spus Valentina Matvienko vicepreședintei venezuelene Delcy Rodriguez, aflată în vizită la Moscova. „Dar noi vom face totul pentru a nu permite așa ceva”, a adăugat Matvienko. Rusia este cel mai puternic aliat al președintelui Venezuelei, Nicolas Madura, în vreme ce Statele Unite îl sprijină pe rivalul său, liderul opoziției Juan Guaido.