Ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, a declarat că fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție din România, Laura Codruța Kovesi, este de deplin calificată pentru funcția de procuror european.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, Hans Klemm a amintit că tratatul Alianței Nord-Atlantice, la fel și parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite se bazează pe „principiile democrației, libertăților individuale și ale statului de drept”, iar statul de drept include „o justiție independentă, procurori liberi de influența politică”, precum și eforturi de a combate „corupția din sistemul public”.
Ambasadorul american a atras atenția că, în lipsa unei combateri eficiente a corupției publice, România se vulnerabilizează în fața unor actori precum Rusia, care doresc să „profite și să creeze o ruptură în societatea românească”.
Laura Codruța Kovesi este candidatura Parlamentului European pentru funcția de procuror-șef european. Autoritățile de la București s-au opus promovării lui Kovesi, în ultima perioadă fosta șefă a DNA fiind învinuită în câteva dosare penale, acuzații pe care le respinge, calificându-le drept o răzbunare politică.