Donald Tusk: „Suntem dezamăgiţi că Guvernul britanic nu a fost în stare să obţină majoritatea pentru acordul de Brexit”

Președintele Consiliului European, Donald Tusk și premierul Theresa May la Bruxelles, 25 noiembrie 2018

Camera Comunelor din Marea Britanie a respins, marţi seară, Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul. Uniunea Europeană regretă respingerea Acordului Brexit de către Camera Comunelor, a anunţat Preşedinţia Consiliului European, precizând că amânarea Brexit va fi aprobată doar în anumite condiţii. „Regretăm rezultatul votului din această seară şi suntem dezamăgiţi că Guvernul britanic nu a fost în stare să obţină majoritatea pentru acordul de Brexit. Dacă există vreo soluţie la actualul impas, aceasta poate fi găsită doar la Londra", a declarat un purtător de cuvânt al lui Donald Tusk, preşedintele Consiliului European. Proiectul de Acord Brexit a fost respins cu 391 de voturi față de 242. Este a doua respingere a acordurilor negociate de premierul Theresa May cu Bruxelles-ul. Respingerea trecuta a fost în luna ianuarie. Premierul Theresa May a declarat că va supune astazi votului Camerei Comunelor o moţiune care prevede ieşirea Marii Britanii din UE fără nici un acord Brexit. Dacă această posibilitate va fi respinsă, se va pune oficial problema amânării ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, programată pe 29 martie.