Parlamentul de la Chișinău ales pe 24 februarie și-a ținut prima ședință

La prima ședință a Parlamentului, 21 martie 2019

Parlamentul ales pe 24 februarie și-a ținut joi prima ședință, la care s-a anunțat înființarea câtorva fracțiuni parlamentare, dar, în lipsa unei majorități, nu a făcut vreo tentativă de alegere a conducerii forului legislativ. Președintele Igor Dodon a spus la ședință că va invita în zilele următoare la convorbiri liderii parlamentari, dar că este gata să desemneze un nou premier și guvern doar dacă majoritatea este formată de fracțiuni parlamentare, nu din „transfugi”. În marginea ședinței de joi, la un briefing liderul noii fracțiuni PD, premierul în exercițiu Pavel Filip, a spus că discuțiile pentru formarea noii majorități ar putea demara săptămâna viitoare.