Consiliul Europei a anunțat că a formulat prima definiție agreată internațional a sexismului într-o încercare de a ajuta guvernele țărilor membre să pună capăt discriminării și violenței împotriva femeilor. Într-o recomandare adresată celor 47 de țări membre, Consiliul Europei definește sexismul drept manifestări „bazate pe ideea că o persoană or un grup de persoane sunt inferioare din cauza sexului lor”, care „conduc la discriminare și împiedică emanciparea deplină a femeilor în societate”. Consiliul spune că sexismul este prezent „în toate sectoarele și în toate societățile”, cere guvernelor să intensifice lupta contra fenomenului și manifestărilor sale cotidiene și să introducă pedeapsa penală pentru „discursul sexist al urii”. Recomandarea apare în contextul mișcării #MeToo împotriva violenței sexuale față de femei.