În România, fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție și candidată cu cele mai mari șanse la funcția de Procuror șef european, Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub control judiciar în dosarul pe care i l-a deschis Secția Specială pentru investigarea magistraților – SIIJ. Doamna Kovesi este acuzata de abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă. Potrivit legislației, aflîndu-se sub control judiciar, Laura Kodruța Kovesi nu poate să părăsească România pentru 60 de zile, susțin surse ale postului nostru de radio. Decizia acestei noi structuri, Sectia Specială pentru investigarea magistraților poate fi contestată în tribunal.
Kovesi este candidata susținută de Parlamentul European pentru noua funcție de Procuror șef european, în timp ce Consiliul UE, prin ambasadorii țărilor membre, îl susține pe candidatul francez Jean François Bohnert. Primele două runde de negocieri, pentru a se ajunge la un candidat unic, nu au dat nici un rezultat. Următoarele sunt programate pe 4 și 10 aprilie. Candidatura lui Kovesi nu este sprijinită de guvernul social democrat al României.
Laura Codruţa Kovesi a declarat, citată de agenția Mediafax că proiectul ordonanței de urggență de modificare a Codurilor penale este îngrijorător, considerînd că, în cazul în care actul normativ va fi adoptat, Codurilevor ajuta „anumite persoane să scape de consecinţele urmăririi penale”.