Uniunea Europeană va finanța cu până la 20 de mii de euro inițiative comune ale societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului în a cincea etapă a programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Inițiativele trebuie să se încadreze în domenii ca: sănătate, inclusiv protecția socială; cultură; protecția mediului; educație; sport, inclusiv turism și dezvoltare locală, și altele. Criteriile de selectare și alte detalii pot fi consultate pe site-ul PNUD, iar termenul limită de depunere a dosarelor este 18 aprilie 2019, ora 16.00. Anul trecut, în cadrul programului au fost realizate 30 de asemenea proiecte cu impact, se amintește într-un comunicat de presă PNUD.