Banca Națională a Moldovei și Expert-Grup vor educa financiar populația în 2019, astfel ca oamenii să poată lua decizii corecte în gestionarea propriilor venituri, informează IPN.
Cele două instituții au semnat vineri un acord de parteneriat pentru proiectul „Învață! Dă sens banilor”, care se va concentra printre altele asupra contractării de credite, cumpărării de locuință în ipotecă sau a unui automobil în leasing, asigurării bunurilor personale și altele.
În cadrul proiectului ar urma să fie organizate dezbateri, lecții deschise, școli de vară. Grupul țintă al proiectului vor fi adolescenții, tinerii, antreprenorii începători, angajații în câmpul muncii, persoanele care fac economii și investiții,
beneficiarii de remitențe și alții.