Parlamentul britanic respinge pentru a treia oară acordul cu UE privind Brexit-ul

Parlamentul de la Londra, dezbaterile de Camera Comunelor, 29 martie 2019

Parlamentarii britanici au votat vineri pentru a treia oară împotriva acordului premierului Theresa May cu Bruxelles-ul privind ieșirea țării din UE. Brexit-ul urma să aibă loc vineri, 29 martie, dar ultimele evoluții fac cea mai probabilă o mică întârziere până la 12 aprilie. O purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a spus după votul de la Londra că ieșirea britanicilor din UE la 12 aprilie fără vreun acord este acum „un scenariu probabil”. Concret, în acest moment, Londra trebuie să prezinte Uniunii Europene un plan alternativ până pe 12 aprilie, în care să explice când, cum și în ce condiții ar urma să aibă loc Brexit-ul. Se speculează că ar putea cere o prelungire substanțială a timpului de negocieri, ceea ce însă ar obliga Marea Britanie să participe la alegerile pentru Parlamentul European din 23-26 mai.

Parlamentarii britanici vor mai avea ocazia luni să vină cu propriile propuneri despre cum și dacă va părăsi țara lor UE, existând de asemenea o posibilitate ca Londra să convină cu Bruxelles-ul asupra unei amânări mai îndelungate a Brexit-ului. May a spus după votul de vineri: „Va trebui, așadar, să cădem de acord asupra unei soluții alternative”.

Recent, vorbind în Parlamentul European, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker observa, ironic, că în acest moment „Sfinxul este o carte deschisă” față de Marea Britanie, când vine vorba de Brexit.