După ce luni, parlamentarii britanici au respins din nou, patru alternative la acordul privind Brexit-ul, fără a propune ceva în schimb, negociatorul european MIchel Barnier a avertizat marți, la Bruxelles, că „perspectiva unui Brexit fără acord, se conturează din ce în ce mai clar”.
Marea Britanie are timp, până pe 12 aprilie, să accepta acordul privind Brexit-ul, negociat de Uniunea Europeană cu guvernul britanic al premierului Theresa May. Acordul a fost respins deja de trei ori de parlamentul de la Londra dar ar putea fi înainat pentru un al patrulea vot.
Marea Britanie poate de asemeni să vină cu o soluție alternativă, până pe 10 aprilie, când are loc o nouă reuniune a Consiliului European, convocată de Donald Tusk.
Sau poate părăsi UE făr nici un acord, a reamintit Michel Barnier, marți, la Bruxelles. Alternativă, a asigurat Barnier, pentru care restul celor 27 de țări din UE sunt pregătite. Barnier a ținut însă să sublinieze că un Brexit fără acord nu a fost niciodată soluția dorită de Bruxelles și că Uniunea Europeană este în continuare deschisă să găsească o soluție împreună cu guvernul britanic dar nu să negocieze un nou acord sau să renunțe la „principiile de bază” ale UE, din care face parte și libertatea de circulație a mărfurilor și persoanelor.