Mihail Hodorkovski: cercurile politice și economice din jurul Kremlinului ar dori ca Vladimir Putin să rămînă la putere și după 2024

Mikhail Hodorkovski

Fostul magnat al petrolului din Rusia și critic al politicii președintelui Vladimir Putin Mihail Hodorkovski a declarat, într-un interviu cu serviciul rusesc al postului nostru de radio, că cercurile politice și economice din jurul Kremlinului ar dori ca Vladimir Putin să rămînă la putere și după 2024, cînd expiră al patrulea mandat al său de președinte. În opinia lui Hodorkovski, cei din jurul lui Putin se tem că odată ce el nu va mai fi la putere nu se vor mai afla în siguranță, nici ei și nici afacerile lor. Hodorkovski a mai spus și că ar fi posibil ca Putin să nu mai dorească un nou mandat după 2024, dar cei din jurul lui l-ar putea împinge într-un nou mandat „sau prin unirea cu Belarus sau prin altceva”. Fondatorul mișcării civice Open Rusia, Hodorkovski spune că Vladimir Putin are interes să consolideze „într-un conflict înghețat” conflictul din estul Ucrainei, pentru că, dacă „războiul ar lua sfîrșit, mii de oameni înarmați ar putea căuta refugiu în Rusia”, or Putin va căuta să împiedice acest lucru.

Vorbind despre alegerile din Ucraina, fostul magnat al petrolului din Rusia a spus că în ciuda faptului că sistemul politic din Ucraina este „departe de a fi perfect”, el este „mult mai eficient decît cel din Rusia, din ultimii 20 de ani”. Mihail Hodorkovski a fost arestat în 2003, condamnat pentru evaziune fiscale și alte delicte financiare, condamnat la 10 ani de închisoare și eliberat în 2013 printr-o grațiere semnată de Vladimir Putin. Hodorkovski trăiește în exil în Elveția.