Fostul premier Vlad Filat spune că dorește să discute cu presa, dar nu este lăsat s-o facă

Vlad Filat

Ședința de judecată, programată pentru astăzi la Judecătoria Chișinău în cel de-al doilea dosar deschis pe numele fostului premier Vlad Filat, a fost amânată până pe 2 mai, informează site-urile de știri moldovenești.

Amânarea a fost solicitată de avocații lui Vlad Filat, iar avocatul său Victor Munteanu a cerut să se determine dacă aceasta este instanța competentă pentru a judeca acest caz.

Vlad Filat a fost escortat de mascați și a transmis jurnaliștilor că își dorește să discute cu presa, dar nu este lăsat s-o facă.

Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare și se află în detenție pentru corupție. În acest al doilea dosar este învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari.