Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat, la lansarea candidaților Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru alegerile europene, că principala sa misiune, dacă va obține un mandat în Parlamentul European, va fi unirea României cu Republica Moldova, aceasta fiind prioritatea sa ca politician după aderarea României la UE și NATO.
Liderul PMP a făcut apel la PSD, aflat la guvernare la București, să deblocheze activitatea Agenției naționale pentru cetățenie, în sensul acoperirii restanțelor față de solicitările românilor din Republica Moldova. Până acum, a arătat Băsescu, au obținut cetățenia română 1 milion de moldoveni, din 3,5 milioane.
Dacă mai obțin încă 1 milion cetățenie română, se poate spune că „facem unire prin cetățenie”, a mai precizat fostul președinte al României. PMP, partidul înființat de Traian Băsescu la finalul celor două mandate prezidențiale, este creditat în sondajele de opinie cu 4,7% din voturi, sub pragul de 5%, de accedere în Parlamentul European.