În Bulgaria, Procuratura Generală a anunțat lansarea unei anchete la scară națională în privința unor fraude cu fonduri europene pentru dezvoltarea rurală. Uniunea Europeană a acordat Bulgariei peste 100 de milioane de euro pentru construcția de pensiuni turistice, dar Procuratura spune că suspectează fraude „numeroase”. Astăzi, a cerut poliției să facă verificări la toți operatorii de pensiuni care au primit fonduri europene pentru pensiuni începând din 2007. A fost începută deja urmărirea penală împotriva unui fost ministru adjunct al economiei, Aleksandar Manolev. Pensiunile care au primit fonduri a câte 200 de mii de euro erau obligate să-și continue activitatea cel puțin încă cinci ani, dar există suspiciuni că au fost închise iar fondurile folosite în alte scopuri.