Liderul PD, Vlad Plahotniuc, spune că 9 mai a devenit „o sărbătoare a păcii și a unității moldovenilor”, care dau un exemplu de urmat și politicienilor divizați. În 2017, majoritatea parlamentară dominată de PD a instituit Ziua Europei ca sărbătoare oficială pe 9 mai, o dată cu Ziua Victoriei. „Cetățeni de toate vârstele au petrecut împreună in armonie și prietenie”, acesta fiind și un mesaj pentru politicieni „să aleagă dialogul in locul orgoliilor și cooperarea in locul ostilităților”, a scris Plahotniuc pe Facebook.
La aproape două luni și jumătate de la alegerile parlamentare neconcludente de pe 24 februarie, PD, Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor nu se pot înțelege în privința unei majorități parlamentare, riscând alegeri anticipate.