La încheierea summit-ului informal al Uniunii Europene de la Sibiu, președintele României, Klaus Iohannis și președintele Consiliului European, Donald Tusk au pledat, din nou, pentru apărarea statului de drept. „Statul de drept e chintesența și va fi în atenția noastră strategică. Nu poate exista Europa fără stat de drept” a declarat Tusk la o conferință de presă comună. Președintele Iohannis, pe de altă parte, a criticat din nou actuala guvernare social-democrată și derapajele acesteia, când vine vorba de independența justiției sau statul de drept.
„Avem şi unii politicieni care nu-şi doresc stat de drept în România, dar decizia este la români şi avem o serie de alegeri europene, referendum, prezidenţiale şi vom primi un răspuns clar ” a declarat Iohannis la Sibiu.
Summit-ul de la Sibiu s-a încheit cu adoptarea unei declarații în zece puncte privind viitorul Uniunii Europene.
Printre angajamentele menționate în Declarația de la Sibiu, se numără protejarea democrației și a statului de drept, dorința ca UE să rămână un actor important, dar și nevoia de unitate și de a apăra „o singură Europă”.