CEC Bank din România ar putea deschide filiale în străinătate

Ministrul român de finanțe, Eugen Teodorovici

Ministrul Româna de finanțe, Eugen Teodorovici, a anunțat că de la sfârșitul acestei luni sau începutul lunii iunie, CEC Bank va începe să deschidă filiale în străinătate, acolo unde sunt mari comunități de români, pentru a le permite să transfere bani acasă, fără comision, relatează Mediafax.

„Prin intermediul CEC-ului se va lansa foarte curând un pachet de măsuri care să vizeze deschiderea de sucursale, birouri în afara țării acolo unde trăiesc comunități importante de români, pentru ca românii de acolo să poată trimite, dacă doresc, într-un mod mai facil, bani”, a spus ministrul. „Și fără comisioane, asta e foarte important, să nu mai plătească acele comisioane care se plătesc astăzi”, a mai declarat ministrul de finanțe român, citat de Mediafax, în cursul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare de duminică.