Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili i-a cerut noului președinte ucrainean Volodimir Zelenski să-i restabilească cetățenia Ucrainei. Avocatul lui Saakașvili, Ruslan Ciornoluțski, a anunțat pe Facebook că o scrisoare conținând cererea oficială a fost depusă la administrația prezidențială de la Kiev. Saakașvili care a reformat din temelii Georgia, relansându-i economia și reducând corupția, a primit cetățenia Ucrainei de la fostul ei președinte, Petro Poroșenko, fiind numit, în 2015, guvernator al regiunii Odesa. Dar fostul președinte georgian și-a pierdut cetățenia ucraineană în 2017, după ce a trecut în opoziție față de Poroșenko, acuzându-l că nu face destul pentru lupta cu corupții. La acel moment, Saakașvili nu mai avea nici cetățenia georgiană, care i-a fost retrasă de către autoritățile de la Tbilisi pe motiv că Georgia nu permite dubla cetățenie. În scrisoarea către Zelenski dată publicității de avocat, Saakașvili scrie că a fost lipsit de cetățenia ucraineană în mod „nelegitim”, pentru că decizia lui Poroșenko de a-l lăsa fără nicio cetățenie încalcă constituția ucraineană și legislația internațională. În discursul său inaugural, Zelenski a spus, luni, că va acorda cetățenia ucraineană oricui este gata să lucreze pentru viitorul Ucrainei.
Mihail Saakașvili i-a cerut noului președinte de la Kiev Volodimir Zelenski să-i restabilească cetățenia Ucrainei
Georgia -- Mikheil Saakashvili