Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, spune că în spatele contramanifestației de ieri de la Chișinău, care a zădărnicit un protest al Blocului ACUM față de scumpirile din ultimele săptămâni la alimente de baza şi la combustibil s-ar afla „guvernarea coruptă” și „ortacii agresivi” trimiși de aceasta. „Neavând soluții politice pentru a ieși din criza în care tot el a dus ţara, Plahotniuc încearcă să încingă spiritele în societate, semănând frică”, a scris Sandu pe Facebook la câteva ore după incident. Zeci de tineri, unii mascați, au întrerupt protestul Blocului ACUM din apropierea casei Guvernului, scandând lozinci licențioase la adresa Maiei Sandu și a celuilalt lider al opoziției, Andrei Năstase. Un cordon de polițiști a separat cele două tabere. Şeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, a apărat acțiunile poliției spunând că poliția a acționat „excelent”.