Fondatorul WikiLeaks Julian Assange este victima „torturii psihologice” din cauza unei campanii de defăimare dusă de presă, judecători și personalități politice influente, a spus vineri un anchetator ONU pentru drepturile omului. Nils Melzer, raportor special ONU pentru tortură, care l-a vizitat pe Assange într-o închisoare cu maximă securitate din Londra la 9 mai, și-a exprimat vineri îngrijorarea față de noile învinuiri aduse lui Assange de Statele Unite, reiterându-și apelul ca australianul să nu fie extrădat, relatează Reuters. „Dl. Assange a fost expus în mod intenționat pentru mai mulți ani unor forme tot mai severe de tratamente și pedepse crude, inumane sau degradante, ale căror efecte cumulate nu pot fi descrise altfel decât tortură psihologică”, a spus Melzer într-o declarație de presă. Statele Unite caută să obțină extrădarea din Marea Britanie a lui Assange ca să-l judece în legătură cu una din cele mai mari scurgeri de informații secrete, guvernamentale, din istorie.