Comisia de la Veneția a confirmat că a primit solicitarea secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, prin care se cere avizul urgent al acesteia cu privire la ultimele decizii ale Curții Constituționale din R. Moldova, inclusiv cu privire la condițiile de dizolvare a Parlamentului.
Într-un răspuns remis Ziarului de Gardă de la Chișinău, Comisia precizează că va pregăti un aviz care va fi adoptat în cadrul ședinței plenare, săptămâna viitoare, pe 21 iunie. Comisia spune că nu va oferi alte comentarii înainte de adoptarea unui aviz.