Statele Unite au convenit să staționeze „mai mult de 1.000” militari americani în Polonia, într-o încercare de a contraca ceea ce autoritățile de la Varșovia consideră a fi o amenințare din ce in ce mai mare din partea Rusiei.
În declarația comună americano-poloneză, semnată de președintele Donald Trump pe 12 iunie, nu se precizează că ar fi vorba despreo prezență permanentă, ceea ce ar putea relaxa îngrijorările exprimate de Kremlin față de o prezență militară americană mai mare în apropierea frontierei sale de vest.
Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că înțelegerea dintre SUA și Polonia din 12 iunie este „pe deplin în acord cu angajamentele internaționale ale NATO".
„Când lumea se schimbă, trebuie să ne adaptăm pentru a ne asigura că putem continua să protejăm toți aliații”, a spus Stoltenberg .
Rusia, care a ocupat o parte din Polonia sub țari, „își arată din nou chipul imperial” prin acțiunile sale în Ucraina, a declarat președintele polonez Andrzej Duda la conferința de presă comună cu Donald Trump de la Washington.
Polonia va finanța această prezență extinsă, precum și o infrastructură militară suplimentară, inclusiv un sediu divizional din SUA.