Președintele Igor Dodon a propus ca Partidul Socialiștilor și Blocul ACUM să semneze un nou acord de colaborare, care ar pune programul de guvernare peste programele de partid. „Acuș o să vină cu istoria Moldovei și limba moldovenească, intrarea în NATO. Trebuie să semnăm un acord că, atunci când vin subiecte ce țin de programul partidului, noi o să ne ținem de programul de guvernare”, a declarat președintele, într-un interviu cu cotidianul.md.
Președintele și-ar dori ca noul acord să stabilească clar „vectorul extern, cel de integrare europeană”, dar și „stabilirea relațiilor economice și comerciale cu Rusia”. Dodon ar vrea să descurajeze „traseismul parlamentar” și să asigure stabilitatea actualei coaliții, „un angajament că nu facem alte coaliții în actualul Parlament, că nu primim fugari, nu votăm proiecte cu ei, decât cele cu care noi convenim în interior”, a precizat președintele. Noul acord ar urma să fie semnat până la sfârșitul acestei luni de toți deputații din Blocul ACUM și PSRM, de șefa Guvernului, Maia Sandu, de președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și de președintele Igor Dodon.