Premierul Maia Sandu întreprinde o vizită oficială la Bruxelles, unde a avut o întrevedere cu comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn. Într-o conferință de presă comună, Hahn a lăudat eforturile noului guvern de la Chișinău de a continua reformele asumate prin Acordul de Asociere la UE. Hahn a reafirmat că UE ar putea debloca rapid sprijinul financiar promis Chișinăului, suspendat din cauza derapajelor anti-democratice ale fostei guvernări PD.
Premierul Maia Sandu a mulțumit pentru sprijinul constant al UE în „vremuri bune” și „mai puțin bune” și rolul pe care l-a avut în transferul pașnic al puterii la Chișinău.
„Moldova se confruntă astăzi cu o sarcină dificilă – reconstruirea instituțiilor democratice și refacerea încrederii cetățenilor în propriul stat. Instituțiile noastre și încrederea cetățenilor în acestea au fost puternic deteriorate din cauza proastei administrări, jocurilor murdare, corupției, fraudelor și contrabandei finanțate de stat. Astăzi, Moldova are nevoie de un nou început”, a declarat Maia Sandu.
Moldova are nevoie de un nou început...
Premierul a spus că noua putere nu dorește să se răzbune, dar va investiga „abuzurile guvernării trecute”. „Cei responsabili de furtul unui miliard din banii publici, vinovați de scheme masive de corupție și spălare de bani vor trebui să răspundă în fața legii. Vom dărâma sistemul corupt care a transformat Moldova într-o zonă gri, favorabilă pentru contrabandiști, dar dușmănoasă cu propriii cetățeni”, a declarat Maia Sandu.
Primul ministru a mai spus că noua guvernare de la Chișinău își dorește ca „în funcțiile-cheie din sistemul executiv și cel judecătoresc să vină profesioniști onești”, așa încât justiția să funcționeze „în baza integrității și încrederii publice”, deschizând „calea pentru investiții”.
Maia Sandu a reiterat că „parcursul european” și Acordul de Asociere cu UE reprezintă „temelia eforturilor” guvernului de la Chișinău de a construi „un stat modern”. „Mă aflu aici pentru a restabili pe deplin cooperarea cu UE, care a fost înghețată din cauza corupției și a fraudelor comise de fostul regim”, a spus șefa cabinetului de miniștri.
„Guvernul de la Chișinău și-a asumat să implementeze reforme cuprinzătoare și să construiască instituții care funcționează în interesul cetățenilor Republicii Moldova. Vom reuși doar cu sprijinul vostru esențial. Într-o zi, Moldova va fi gata pentru Europa. Într-o zi, vom bate cu încredere la ușa UE pentru a ne recâștiga locul cuvenit în familia europeană a națiunilor”, a mai declarat premierul Maia Sandu la Bruxelles.
Primul ministru avea programate întrevederi cu Cecilia Malmström, comisarul european pentru comerț, și cu Pierre Moscovici, comisarul european pentru afaceri economice și financiare.