Premierul Maia Sandu a explicat, după valul de demisii și anchete inițiate în instituțiile de stat, că nu este vorba de „o răzbunare pe fosta guvernare”, ci de un efort de a aduce în administrație și sistemul judecătoresc „profesioniști onești”. Vorbind la Bruxelles, alături de premierul Maia Sandu, comisarul european pentru vecinătate, Johannes Hahn, a salutat acțiunile noi guvernări de la Chișinău, care „depolitizează instituțiile statului și luptă cu corupția”.
La Bruxelles, Maia Sandu s-a întâlnit și cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, care a confirmat sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova și pentru implementarea reformelor.
Într-un comunicat de presă al Guvernului, se arată că în cadrul discuției cu Tusk, premierul a vorbit despre hotărârea noului cabinet de a avansa pe calea integrării europene. Prioritățile Guvernului său, a mai declarat Maia Sandu, sunt respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, consolidarea principiilor democratice prin acțiuni ferme de luptă cu schemele de corupție, curățarea instituțiilor, demonopolizarea, asigurarea transparenței și a unei economii de piață veritabile.
Maia Sandu a avut și o întrevedere cu vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, în cadrul căreia au fost discutate aspecte ale cooperării în domeniul securității energetice, acesta fiind unul dintre subiectele prioritare ale actualului Guvern. Alte subiecte de importanță strategică abordate au vizat dezvoltarea interconexiunilor cu UE, cu accent pe finalizarea construcției și darea în exploatare integrală a gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău.
Comisarul european pentru vecinătate, Johannes Hahn, a fost primul oficial european care a venit la Chișinău după investirea Guvernului Maiei Sandu, pe 19 iunie. Atunci el a promis ca asistența macrofinanciară, suspendată în vara anului trecut, va fi reluată la toamna dacă sunt îndeplinite condițiile, pe care le comunicase și fostului Guvern Filip. Subiectul a fost discutat și miercuri, 3 iulie, la Bruxelles de șefa Guvernului, care a dat asigurări că parcursul Moldovei este pro-european, chiar dacă Guvernul ei a fost învestit cu voturile Partidului Socialiştilor, partid pro-rus.