„Dovada că Statele Unite nu lasă Republica Moldova pe mâna Rusiei” (Marius Diaconescu/ Adevărul)

G4Media reamintește avantajele dobândite de români odată cu aderarea țării lor la Uniunea Europeană în 2007.

Importanța vizitei subsecretarului de stat american David Hale la Chişinău este subiectul articolului semnat de Marius Diaconescu pe blogurile Adevărul. Titlul avansează de fapt concluzia: „Dovada că Statele Unite nu lasă Republica Moldova pe mâna Rusiei”. Autorul sugerează o coordonare eficace între premierul moldovean Maia Sandu și administrația americană, ilustrată inclusiv de împrumutul acordat recent, 15 milioane de dolari, care se adaugă acordului asupra unei tranșe de împrumut de la Fondul Monetar Internațional, unde Statele Unite au cel mai greu cuvânt de spus.

Totul, consideră Diaconescu, e de natură să demonteze speculația vehiculată în urmă cu o lună de mai mulți analiști, și anume că sub compromisul de guvernare obținut prin negocieri americano-moldo-ruse s-ar ascunde un aranjament trădător. În niciun caz. Evoluțiile arată că Moldova nu a fost cedată Rusiei în schimbul renunțării la sprijinul acordat de Moscova președintelui Maduro din Venezuela. „SUA au un interes major în Moldova datorită vecinătăţii Ucrainei. România este principalul aliat al SUA în această parte a Europei. Este o şansă mare pentru România, care trebuie să ştie cum să îşi promoveze interesele”, se mai spune în comentariul bloggerului de la Adevărul.

Propunerea Partidului Social-Democrat de comisar european interimar, în locul Corinei Crețu, care și-a preluat mandatul de europarlamentar, a fost cumva acceptată de Comisia Europeană, dar într-un mod mai special. Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a spus în repetate rânduri că nu aceptă interimate pe posturile de comisari vacante și că Comisia va lucra până la finalul mandatului, în toamnă, cu comisarii rămași. Totuși Ioan Mircea Pașcu, susținut de PSD, a fost considerat apt să facă parte din Comisie, doar că nu va primi niciun portofoliu.

Ioana Ene-Dogioiu a stat de vorbă cu europarlamentarul Dragoș Tudorache, co-liderul USR-PLUS în cadrul grupului Renew Europe, inclusiv despre șansele României de a obține un portofoliu consistent de comisar european. Tudorache consideră cp totul depinde de calitatea celor propuși, dar nu comentează nimic legat de Ioan Mircea Pașcu. Discuția purtată pentru site-ul ziare.com merge astfel spre tema reprezentării la vârf a statelor membre din Estul Europei, care pare să nu mai fie în vederile statelor mari, fondatoare.

Vor mai avea esticii poziții echivalente cu cea deținută de polonezul Donald Tusk? Dragoș Tudorache răspunde din postura de membru al grupului europarlamentar inițiat de Emmanuel Macron: președintele francez a înțeles poziția celor de la USR-PLUS, care nu vor accepta o Europă cu două viteze, cum se spune. Iar dacă se va ajunge la așa ceva, spune Tudorache, cele două partide românești vor părăsi Renew Europe.

G4Media reamintește avantajele dobândite de români odată cu aderarea țării lor la Uniunea Europeană în 2007. „Aderarea (…) a deschis pentru milioane de români porțile unei lumi mai bune. Obișnuiți să aștepte la cozi infernale procurarea unei vize, uneori și zile la rând, sau constrânși de împrejurări să apeleze la alte mijloace, mai puțin legale, pentru a părăsi țara, românii aflați în căutarea unei vieți mai bune au răsuflat ușurați când România a devenit parte a blocului comunitar”. Astăzi, „unul din cinci români muncește în afara țării, ceea ce ne plasează pe locul unu în UE la imigrația internă. Românii care muncesc afară trimit în țară anual peste 5 miliarde de dolari, aproximativ 4,3 miliarde de euro numai anul trecut”, se arată în acest articol.