Fostul premier Vlad Filat a declarat postului TV8 într-un interviu filmat în închisoare că principalul beneficiar al furtului miliardului din sistemul bancar a fost Ilan Șor. Este primul asemenea interviu acordat presei de fostul premier, care ispășește o pedeapsă de 9 ani de detenție pentru trafic de influență și corupere pasivă tocmai în urma unui denunț al lui Șor. „Restul care au beneficiat sunt cei care au fost plătiți să tacă, să nu acționeze, să închidă dosare, ... să protejeze politic”, a spus Filat. Declarațiile sale difuzate duminică survin la câteva zile de la publicarea unor noi presupuse concluzii ale companiei Kroll angajată de autorități să investigheze frauda bancară din 2014, în care se spune că beneficiari au fost și Filat, și fostul lider al PD, Vlad Plahotniuc. Și Plahotniuc, și Șor, care controla în perioada fraudei Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, au fugit în străinătate luna trecută, când PD a pierdut guvernarea. Avocații lui Plahotniuc au dezmințit implicarea acestuia în fraudă.