Locuitorii orașului Bender pot merge la un centru al medicilor de familie în satul Hagimus, construit cu sprijinul UE. Uniunea Europeană a alocat aproape 124 de mii de euro pentru acest proiect, în cadrul Programului UE „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de PNUD, iar comunitatea a contribuit cu peste 23 de mii de euro.
Numărul persoanelor înregistrate la oficiul medicilor de familie din Hagimus a crescut până la 3500, dintre care 600 sunt din localități din stânga Nistrului, în 8 luni de la darea în exploatare a noului edificiu. „Acest oficiu modern al medicilor de familie va primi pacienți din împrejurimi, fie că este vorba de malul drept sau de malul stâng al Nistrului. Ne bucurăm că sprijinul nostru va îmbunătăți calitatea vieții oamenilor într-o manieră incluzivă”, a menționat Fabien Schaeffer, manager de proiecte în cadrul Delegației Uniunii Europene, citat într-un comunicat.
Oficiul medicilor de familie din Hagimus este unul dintre cele peste 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului Uniunii Europene „Măsuri de promovare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului”.