Coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru R. Moldova, Egidijus Vareikis și Maryvonne Blondin, încep duminică o vizită de patru zile la Chișinău pentru convorbiri cu oficialii moldoveni despre ultimele evoluții politice și funcționarea instituțiilor democratice. Raportorii APCE se vor documenta cu privire la situația de după criza constituțională și politică din iunie 2019, măsurile luate în domeniile justiției și luptei împotriva corupției, legislația și acțiunile preconizate pentru depolitizarea justiției și a instituțiilor de stat, evoluțiile privitoare la cadrul electoral, se spune într-un anunț al vizitei.