Parlamentul a adoptat în lectura a doua revenirea la vechiul sistem de alegere a deputaților pe liste de partid, anulând sistemul mixt. Pentru au votat 57 de deputați ai coaliției PSRM-ACUM. La propunerea președintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi, aceste amendamente aduse Codului Electoral și altor câteva acte legislative mai trebuie redactate și pregătite pentru votul în lectură finală. Acesta urmează să aibă loc într-o sesiune extraordinară a forului legislativ, vara aceasta, având în vedere că astăzi este ultima ședință a sesiunii curente. Sistemul mixt adoptat în 2017 de deputații socialiști, democrați și popular-europeni din fostul Parlament a fost criticat de Comisia de la Veneția, Uniunea Europeană și Statele Unite. În sistemul mixt folosit la alegerile din 24 februarie, doar 51 de deputați au fost aleși pe liste de partid, iar alți 50 au fost aleși în circumscripții uninominale, criticii spunând că sistemul a avantajat fostul partid de guvernământ, PD.