Ministrul Economiei, Vadim Brînzan, și fostul spicher, Andrian Candu, s-au angajat într-o dispută publică în privința Arenei Chișinău, după ce noul ministru a spus marți seara că va cere o anchetă penală. Vorbind la postul TV8, Brînzan a acuzat fosta guvernare în frunte cu PD de faptul că ar fi „regizat” parteneriatul public privat încheiat în 2018 cu firma turcească „Summa” pentru construcția complexului sportiv polivalent, miza fiind 59 de hectare de teren din jurul arenei, care este situată pe alte 10 hectare din apropierea Chișinăului. Potrivit ministrului, statul nu va putea obține venituri suficient de mari din folosirea arenei aflate încă în construcție pentru a restitui firmei turcești investiția de 43 de milioane de euro, așa încât fie va plăti din buget, fie terenul gajat va trece în folosința investitorului. Într-o replică pe Facebook, fostul spicher Candu care a promovat construcția complexului sportiv a spus că acesta este „un proiect social”, iar statul nu ar trebui să caute profit din promovarea sportului și modului sănătos de viață printre tineri. „Totul a fost regizat, miza au fost pământurile”, a spus însă Brînzan, anunțând și că va cere renegocierea contractului cu antreprenorul turc. De când a preluat puterea, în luna iunie, noul guvern al coaliției PSRM-ACUM a sistat, anulat sau revizuit mai multe proiecte ale fostei guvernări considerate controversate.