Parlamentul a sesizat Procuratura și CNA în legătură cu „ilegalitățile” ce s-ar fi comis la concesionarea Aeroportului

Aeroportul din Chișinău

O comisie specială parlamentară a sesizat Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție în legătură cu „ilegalitățile” care s-ar fi comis pe marginea concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. Anunțul l-a făcut, la o conferință de presă, deputatul Blocului ACUM Igor Munteanu, președintele Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice (2013-2019).

Aeroportul Internaţional Chişinău a fost dat în concesiune în 2013 pentru o perioadă de 49 de ani. De atunci, în doar trei ani, firma concesionară, „Avia Invest” SRL, şi-a schimbat de trei ori proprietarii. În atenția comisiei conduse de Munteanu, creată luna trecută, se va afla o listă scurtă de privatizări în privința cărora există dubii: CTC-Tutun, Aeroportul Internațional, gările auto și Air Moldova.