Ministra Finanțelor, Natalia Gavriliţa, consideră că „diaspora joacă un rol vital pentru întreaga ţară” şi poate contribui esențial la procesul de implementare a reformelor din Moldova, a declarat ea la deschiderea Zilelor Diasporei 2019. Natalia Gavriliţa a încurajat diaspora să revină acasă pentru a crea speranța unui viitor prosper pentru următoarele generații.
La rândul său, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicu Popescu, și el un fost membru al diasporei, a accentuat necesitatea sprijinului constant din partea cetățenilor şi importanța asistenței externe pentru obținerea unor beneficii comune. „Moldova are nevoie de o diplomație economică activă, de investiții pentru a crea locuri de muncă în ţara noastră, cu salarii bune, ca cetățenii să beneficieze de educație şi servicii medicale de calitate”, a precizat Nicu Popescu.