Omul de afaceri Iurie Luncașu, apropiat lui Vlad Plahotniuc, s-ar fi împușcat în cap sâmbătă seara

Imagine generică

Omul de afaceri Iurie Luncașu, cunoscut și pentru faptul că făcea parte din anturajul fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, s-ar fi împușcat în cap sâmbătă seara cu un pistol de model Astra pe care îl deținea legal, scrie site-ul anticoruptie.md. Potrivit sursei citate, înainte de a se sinucide, Luncașu i-ar fi cerut șoferului său să oprescă mașina în care se afla și să scrie pe o foaie următorul mesaj: „Căsuță albă am cumpărat în 2017. Am fost investitor.”

Iurie Luncașu era președinte al Clubului Oamenilor de Afaceri „Interdependența” și deținea acțiuni în mai multe firme de construcții, import de mobilă, producerea și exportul vinului și a produselor de tutungerie. Centrul de Investigații Jurnalistice a realizat anterior o anchetă despre cum o firmă atribuită lui Luncașu a câștigat licitații de milioane pentru salubrizarea instituțiilor statului.

Numele lui Luncașu a figurat și în tranzacția de peste 154 de milioane de lei prin care o firmă cipriotă a procurat clădirile din perimetrul străzilor Timiș și Bujorilor din Chișinău, imobile atribuite lui Plahotniuc. Despre Luncașu s-a scris că era prieten cu Plahotniuc și Serghei Iaralov, cu ultimul fiind vecin. Potrivit sursei citate, persoane care l-au cunoscut pe Luncașu s-au arătat nedumerițe de gestul său, menționând că acesta iubea mult viața și că anterior a avut probleme mari în afaceri, dar reușise să le depășească.