Guvernul Marii Britanii a precizat luni că libera circulație va înceta imediat pentru cetățenii Uniunii Europene, dacă Marea Britanie va ieși pe 31 octombrie din UE fără un acord. Acest lucru nu înseamnă însă că cetățenii români nu vor mai putea intra în Marea Britanie și nici că aceia care se află în Marea Britanie la data Brexit nu vor mai putea pleca sau reveni, a declarat, pentru HotNews.ro, ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache. El le-a recomandat românilor aflați în Marea Britanie și care doresc să își continue șederea și după 31 decembrie 2020, să aplice pentru obținerea noului tip de rezidență intitulat „settled status” și „pre-settled status”.
„De la data Brexit-ului, cetățenii români vor putea, ca și până acum, să intre și să iasă din Marea Britanie pe baza cărții de identitate sau a pașaportului, fără să aibă nevoie de viză. Acest lucru va fi valabil însă doar pentru vizite scurte și cetățenii români vor putea rămâne în Marea Britanie pentru o perioadă de până la trei luni. Cetățenii UE care doresc să rămână mai mult de trei luni vor trebui să aplice, înainte de sfârșitul acestei perioade, pentru permisul European Temporary Leave to Remain. Acesta este un permis de 36 de luni care nu poate fi extins și care oferă dreptul de a lucra și de a studia”, a declarat ambasadorul Dan Mihalache.
Peste 400.000 de români se află în Marea Britanie, fiind a doua cea mai mare comunitate provenind din țările UE.