Președintele Românei, Klaus Iohannis, a declarat că a discutat cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, la Casa Albă de la Washington, despre „importanța creșterii prezenței militare americane în România”. „Am arătat disponibilitatea de a găzdui contingente mai mari americane și președintele Trump a fost foarte deschis. Vrem să avem mai mulți militari în Brigada multinațională, în comandamentul regional pe care dorim să-l creăm”, a spus Ioannis jurnaliștilor, marți, în finalul vizitei.
O altă temă a discuției a fost legislația off-shore privind gazele din Marea Neagră, a adăugat Iohannis, confirmând intenția companiei Exxon de a se retrage din România.
Președintele român a mai arătat că în cadrul întâlnirii cu președintele american Donald Trump a fost semnat un memorandum de înțelegere privind tehnologia 5G pentru, potrivit lui Iohannis, „asigurarea prosperității, dar și a securității naționale”.
Pe de altă parte, Donald Trump a declarat că apreciază rezultatele luptei anticorupție din România, afirmând că președintele Klaus Iohannis „face o treabă foarte bună” în această privință.
Într-un comunicat difuzat de Casa Albă cu ocazia vizitei lui Klaus Ioannis se spune că viitorul României şi al relației cu Statele Unite „este foarte, foarte luminos, iar Trump l-a primit pe omologul său român pentru „a reafirma şi celebra parteneriatul strategic puternic dintre cele două ţări”.
România, care „sărbătoreşte 30 de ani de libertate şi democraţie în 2019”, continuă să înregistreze „mari progrese în depăşirea moştenirii comunismului”, se menţionează în comunicat.
Preşedintele Donald Trump intenţionează să extindă legăturile dintre cele două ţări, „sprijinind eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver” de renunţare la viză, „în conformitate cu cerinţele legislaţiei Statelor Unite”, se arată în Comunicatul Casei Albe.
Printre altele, Casa Albă notează că România, care marchează 15 ani de la aderarea la Alianța Nord-Atlantică, „s-a dovedit a fi un aliat puternic al NATO şi îşi îndeplineşte angajamentul de a aloca cel puţin 2% din PIB-ul său pentru cheltuielile de apărare”.