Liderii din UE și-au mărit presiunile pentru a face Brazilia să lupte hotărât împotriva incendiilor din pădurea amazoniană, insistând că ele sunt o problemă a întregii omeniri, nu una internă, cum insistă președintele brazilian populist de dreapta, Jair Bolsonaro. Cancelara germană Angela Merkel, președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Boris Johnson, președinția finlandeză a UE și-au exprimat îngrijorarea față de soarta celei mai mari suprafețe împădurite de pe planetă, cerând ca subiectul trebuie trecut de urgență pe agenda apropiatei reuniuni G7 din Franța. Mulțimi de sute de oameni au participat vineri la mitinguri de protest la Londra, Paris. Amsterdam și în alte capitale europene. Imaginile din satelit arată că suprafețele afectate de incendii în Amazonia au crescut cu 80% față de aceeași perioadă a anului trecut.