Octavian Țîcu a anunțat că părăsește fracțiunea parlamentară Platforma DA și că va candida la funcția de primar al Chișinăului

Octavian Țîcu în studioul Europei Libere

Deputatul Octavian Țîcu a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că a părăsit fracțiunea parlamentară Platforma DA, a Blocului ACUM.

„Sunt membru al Blocului ACUM și nu fac parte nici din Platforma DA, nici din Partidul Acțiune și Solidaritate. Sunt neafiliat politic și așa voi rămâne. Rămân în Blocul ACUM ca deputat independent. Blocul are nevoie de o revitalizare”, a declarat Octavian Țîcu.

Potrivit lui, „decizia luată astăzi este legată de semnarea acordului temporar între ACUM și PSRM, pe care îl consideră o eroare politică care legitimează PSRM și compromite valorile promovate de Blocul ACUM”.

Totodată, Octavian Țîcu a anunțat că va candida la funcția de primar al orașului Chișinău la alegerile locale din 20 octombrie.

Octavian Țîcu a fost foarte critic la adresa Blocului ACUM și asupra relației pe care o are cu Partidul Socialiștilor.