Președintele comisiei parlamentare care anchetează „furtul miliardului” spune că raportul final ar urma să fie publicat până pe 15 octombrie

Protestatar la Chișinău. 27 august 2016

Alexandru Slusari, președintele comisiei parlamentare care anchetează „furtul miliardului”, a declarant vineri, într-un interviu cu Europa Liberă, că așteaptă încă lista beneficiarilor de la firma Kroll și alte informații de la BNM, care ar urma să fie incluse în raportul final al comisiei de anchetă. Acesta ar urma să fie publicat până pe 15 octombrie, a mai declarat Slusari Europei Libere.

Tot vineri, într-o conferință de presă, președintele comisiei parlamentare de anchetă a prezentat totuși o listă a beneficiarilor finali ai creditelor neperformante de la cele trei bănci devalizate (Banca de Economii, Unibank și Banca Socială), așa cum a dedus-o ea din raportul Kroll 2, pus la dispoziția deputaților de Banca Națională.

Potrivit analizei făcute de către membrii comisiei, principalul beneficiar al jafului ar fi Vladimir Plahotniuc, inclusiv prin companiile care-i aparțin. „Prime Management, OTIV Prime, Prime TV și Gemenii, sunt câteva dintre companiile care-i aparțin lui Plahotniuc și figurează în raportul Kroll 2”, a declarat Alexandru Slusari, la conferința de presă.

Your browser doesn’t support HTML5

Alexandru Slusari: Faptul că Plahotniuc nu a pus semnătură pe nimic nu înseamnă că el nu poate fi tras la răspundere


Al doilea beneficiar ar fi Vladimir Filat, urmat de Ilan Shor și gruparea sa. „Sunt și alte nume cunoscute, ca Marina Tauber, Reghina Apostolova, Chiril Lucinschi, Gabriel Stati. În acest document nu am văzut numele soțului Zinaidei Greceanîi”, a mai spus Slusari.