Zeci de simpatizanți ai Partidului Șor s-au adunat la un protest la Curtea de Apel Chișinău, care examinează cererea procurorilor de a emite mandat de arest preventiv pe numele deputatei Marina Tauber și a o plasa în arest la domiciliu pe deputata Reghina Apostolova. Cele două au fost lipsite recent de imunitate parlamentară, dar prima instanță a dispus ca Tauber să fie cercetată în arest la domiciliu, iar Apostolova – în stare de libertate sub control judiciar. La intrarea în instanță, Tauber le-a spus suporterilor că ea și colega sa de partid ar fi „deținute politice”. Procurorii anticorupție le acuză de implicare în furtul miliardului din băncile devalizate în 2014.